S-ar putea crede că artiștii sunt oameni hotarîți, niște posedați ai deciziei rapide și corecte. Prin anul de grație 2002, cînd începeam isprava cu galeria, asta credeam și eu. Eram fascinat de felul cum artiștii, spre deosebire de intelectualii logo-centrici, ajung la soluție fără să treacă ordonat prin silogisme bine structurate. Era ceva aproape mistic, cînd îi întrebam, mai toți dădeau vina pe inspirație, muză, trip, vis. Și totuși acest tip de decizie abruptă nu e nicidecum produsul unui caracter fără dubii ce e posedat de o voce de neignorat. După ceva vreme mi-am dat seama că mai degrabă contrariul e adevărat, că artiștii sunt cei mai nehotărîți oameni și tot ceea ce vedem ca produse ale efortului lor creativ sunt urmele lăsate în spate de șirul lung de dubii și ezitări care însoțesc viața de atelier. Artistul e lovit din toate părțile de tot soiul de forțe și ceea ce numim noi reușită nu e decît modul temporar prin care el navighează aceste mări infernale. 
La Anca Mureșan nehotărîrea e furculița principală. Ea face pictură însă detestă estetismul, e enervată de fiecare dată cînd i se spune că o lucrare e frumoasă, pornește de la imagini însă nu se îndură să le lase pictate ci le distruge prin adiții obsesive de culoare timp de ani și ani. În pictura ei nu există spațiu de respiro, desenul e anulat, ar vrea să picteze totul deși mai degrabă i-ar spune nimic acestei orori de vid. Totul este vis și ce vedem e doar spuma zilelor. ( Dan Popescu)