A reproduce o imagine de pe pânză, pe hârtie și a o înfășura într-o rețea de opinii este un act mai mult alterabil și, uneori, nociv pentru pictură și pentru artist. 

O imagine reprodusă tipografic nu își amplifică valoarea; poate doar dacă dispare originalul, dar nici atunci. 

O imagine analizată și judecată în cuvinte nu poate fi valorificată mai mult și deschisă către mai mulți. Riscul de a înmulți
și de a multiplica o imagine este acela de a o aduce între lucrurile familiare, de a o deposeda de energiile și calitățile ei concrete. 

Multiplicarea, oricât ar părea, nu este o strategie de supraviețuire,
ci de întârziere și încețoșare. De aceea, receptarea unui album de pictură nu reprezintă un moment concret de întâlnire cu arta, ci un simulacru sau o invitație la întâmpinarea originalului.

Cum privești, cum vorbești sau cum scrii despre pictură? Cauți sensuri? Încerci să exorcizezi imaginea de spiritul deghizat și să o revelezi ție și celorlalți, în adevărul ei gol goluț? Demersul
iconologic de a descifra o imagine este comparat de Didi-Huberman cu o formă de exorcizare. 

A scoate duhul și a afla adevărul dintr-o imagine ar putea fi un act taumaturgic pentru o clipă dar, în final, ne pune în poziția utipică și anecdotică a profetului permanent.

Textul nu este despre duhuri, reproducerile nu sunt lucrări, albumul nu conține artă. Restul speculațiilor și direcțiilor interpretative aparțin celor care își vor dedica un timp pentru a reflecta în fața originalului asupra relației lor personale cu imaginea lumii, a sinelui și a artei.
----------------------------------------------
mai multe despre autor - unrestbucharest.com