Lucian Hrisav

Lucian Hrisav (n. 1994, Constanța) este un artist interdisciplinar român care trăiește și lucrează în București. După terminarea studiilor universitare (pictură murală) și masterale (pictură) în cadrul Universității Națonale de Artă din București, contribuie în cadrul unor proiecte cu rol important în promovarea artei emergente, printre care se numără Centrul Artelor Vizuale Multimedia (CAV-M) și Atelier35.

Lucian dezvoltă o flexibilitate selectivă în ceea ce privește mediile pe care le utilizează în procesul de creație, fapt susținut și prin abilitatea lui de a le exploata în mod eficient calitățile expresive. Printr-o mutație organică produsă pe baza întâlnirii dintre cultura artistică high-class și vibe-ul urban asociat cu dimensiunea street-art, el pornește de la desen și pictură în ulei sau acril, pentru a ajunge la niște forme stilistice hibride care se extind ulterior și către 3D, prin instalații și sculpturi.  

Efectul trans-dimensional (fie că este vorba de tranziția 2D-3D sau despre cea analog-digital) continuă să figureze în cadrul lucrărilor lui Lucian, lasând în urmă caracterul de simplu concept și transformându-se într-un mecanism creativ care joacă un rol important în generarea compozițiilor finale. O principală sursă de inspirație (și cel mai palpabil exemplu) se poate identifica în cadrul proceselor de prelucrare digitală a imaginilor. Distorsiunea, glitchul, erorile de randare și lipsa de semnal sunt toate artefacte ale comprimării realității prin mediere tehnologică, sau, simplu spus, un mod prin care o percepție inițială este alterată până la pierderea caracterului inițial. Pornind din acest punct și utilizând tehnici proprii, Lucian descrie în mod vizual o existență contemporană, parazitată de gadgeturi, reclame, anxietate, impulsuri, dorințe și eșecuri. Fie că este vorba de pur hedonism, fie că apare o pendulare între existentialism și nihilism, perspectiva lui artistică aduce în vedere un aspect crucial: singurul lucru care conectează felurile subiective în care alegem să dăm sens vieții este chiar viața în sine. Astfel, arta lui configurează o lume văzută prin filtrul unei pozitivități hiperactive obținute în urma pesimismului convertit, ca urmare naturală a acceptării simplului impuls de ,,a trăi”. 

În context recent, principala zonă explorată de Lucian se bazează pe un recurs în ceea ce înseamna istoria generală a artei, prin revnire la genuri clasice ale picturii, precum portretul, natura statică sau peisajul realizat în plein-air. Această revizitare nu se produce întâmplător, fiind direct conectată cu interesul mereu przent atât pentru modurile în care imaginile ne sunt transmise, cât și pentru influența pe care modurile respective o au asupra înțelegerii reprezentărilor propriu-zise. Prin dezvoltarea unei tehnici personale de spray painting pe pânză, Lucian reușește să producă imagini deja blurate, neclare în mod voit (un fel de ,,lo-fi paintings”), unde subiectul devine lumea deformată, văzută ca printr-un vechi ecran TV și formatată fără a ține cont de aspect ratio. Cu alte cuvinte, creațiile lui redau o lume stricată, în încercarea ei disperată de a urma niște tipare formale care nu au legătură cu realitatea. Frumosul și armonia sunt concepte artificiale care nu își au locul în ceea ce înseamnă supraviețuire de bază, dar spre care suntem atrași indiferent de situație. Prin direcția estetică și conceptuală aleasă, Lucian se îndreaptă împotriva acestui reflex natural, demascându-l (într-o redare vizuală a idealului baudelairian) în fața tuturor și prezentându-l în felul lui esențial de a fi: o iluzie toxică.

Text: Tea Vindt